Nu cumva e mai bine să știi că ți-a murit un părinte și să știi că te-a iubit cu toată ființa lui, decât să trăiască și să știi că te-a abandonat????
Nu cumva mai nou nu te educă familia, ci anturajul?
E teribil să vezi cum pleacă cineva din viața ta și să știi, că orice ai face, nu mai vine înapoi. E teribil să fi anunțat că ți se va da viața peste cap și din nou, să nu poți face nimic, doar să devii și tu un oarecare spectator al propriei tale vieți. E teribil să trebuiască să ceri ceea ce ar fi trebuit oricum să primești.
Cu timpul, cred că voi rămâne același om. Cine mă cunoaște, știe cum sunt. Știe... Știe că nu-mi plac schimbările bruște și majore și că nu mă pripesc în decizii. (Mici excepții! ) Dacă mă voi schimba, va fi doar în mai bine. Pentru mine. Nu sunt perfectă... Nici nu aș vrea. Perfecțiunea e banală. Atât de banală, încât ajungi să te plictisești și tu de tine. Deci, de ce și-ar mai putea dorii cineva să fie perfect? Poate doar pentru imaginea lor în ochii altora sau poate pentru a avea o stimă de sine mai mare. Nu-mi dau seama. Suntem așa cum ne-a lăsat Dumnezeu.
Cred că dimineața e cel mai plăcut, frumos moment al zilei. Ai ocazia să începi o nouă zi. Mai ales când tot ce simți e scris pe tine, ca niște tatuaje permanente.!
http://www.youtube.com/watch?v=hSH7fblcGWM
