??

Sunt zile în care nu simt nevoia să vorbesc, să ascult muzică sau să schițez gesturi. Doar să îi studiez din nou pe cei din jurul meu. Câți dintre noi suntem ceea ce ne credem? Mai exact, tu ce ești fără cine ești?

Gândindu-mă la mine, îmi dau seama că a contat mult să n-am ce-mi doream cel mai mult, chiar dacă între timp mi s-au schimbat prioritățile. Indiferent de ce am avut sau nu, întotdeauna m-am avut pe mine. Bunurile materiale nu arată valoarea ta ca om. Bănuiesc că, dacă ai haine scumpe, nu înseamnă că nu poți să fi un om ieftin. Și viceversa. De asta sunt sigură. 

Nu-mi mai e teamă că dacă mă mai schimb o să mă pierd pe mine. Pentru că, oricât ar fi de dificil, voi găsii înapoi drumul spre mine chiar și fără să cer ajutor.

Unii prieteni din jurul meu vorbesc mai mult decât pot eu asculta. Iar când mă întreabă de ce sunt atât de tăcută sau de ce nu dau prea multe informații, nu le spun că de fapt, dacă vreau să vorbesc, ei nu ascultă. Așa că, ce sens are? 

Am cunoscut recent pe cineva care, oricât de departe ar fi, mă face să-l simt cumva aproape. Chiar și fără să-mi vorbească, stiu că e acolo, gândindu-se la mine. E plăcut sentimentul. L-aș suna acum doar ca să-i aud vocea, dar poate e ocupat. O las pe mai târziu.

Azi dimineață când m-am trezit, nu mai zâmbeam. Eram tristă, melancolică.

Am avut un vis ciudat, care m-a zăpăcit puțin. În visul meu, vorbeam deschis cu un străin. Habar n-am cine era. Brunet, ochi negrii, șapcă întoarsă pe cap și genul acela de tip șmecher care, deși pare un imatur, nu e :

- Ce-ai pățit?

- Nimic.

- Ești sigură că n-ai pățit nimic?

- De ce te-aș minții?

- N-am spus asta. Să înțeleg că ești bine?

- Am spus că n-am pățit nimic. Nicidecum că sunt bine. Asta e problema. E timpul să mi se întâmple ceva. Ceva care să-mi schimbe viața complet, ceva pentru care să merite cu adevărat să lupt.

- ( M-a luat de mâini și uitându-se în ochii mei, a spus) : Dar știi.

- Ce știu?

- Ce simți. Nu cumva ai sentimentul că mai e puțin timp și nimic din toate astea nu va mai conta?!

*****Apoi m-am trezit. Ce vroia să spună? Se presupune că ar trebuii să știu?

Nu sunt genul de persoană care vinde iluzii.

N-ar trebui să ne fie dor de persoane cărora nu le e dor de noi, nu-i așa? Totuși, nu eu te-am pierdut pe tine, ci tu pe mine. Iar vremea de afară mă debusolează și mai tare. Parcă nu e nici un anotimp. Ba e frig, soare, ploi,ceață sau din nou frig, soare și tot așa.

Am trecut printr-un infinit de clipe. De bătăile de inimă nu mai zic... Aș vrea să nu mai uit să le ascult, simt. Sunt cele mai frumoase sunete din lume. Momentan.

Cineva m-a întrebat cum percep eu iadul și raiul. Bună întrebare. Dar răspunsul meu se pare că a fost mult mai bun, pentru că a zâmbit și mi-a spus că întotdeauna ÎL uimesc cu ceva : 

„Beznă. Întuneric total. Nemurire. Ani trăiți în întuneric, singurătate. Fără să te poată auzii cineva când țipi, plângi sau râzi ca un nebun. Iar în același timp, contopindu-te și tu cu întunericul. Devenind nimic.

Cum percep raiul? Ei bine, respiră. Partea asta e simplă. Nu-mi imaginez totul perfect. Doar un loc mai bun.  Nu pentru mine, ci pentru cei dragi mie, pentru ființele fără de care eu n-aș putea să fiu cine sunt azi. Mă gândesc că atâta timp cât ei sunt sănătoși și fericiți, și eu sunt.”

P.S: Învață să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi!

Lasă-mă să te las în pace.

Enervant. Stupid. Obositor de nu știu cum.

Azi simt nevoia să scriu despre cineva. Mi-am zis de atâtea ori că nu merită, dar o să o fac pentru mine.

** De multe ori, faptele și cuvintele tale erau contrazise de privirea ta intensă și dulce. Cred că oricât de nașpa mă poți face să mă simt rareori, într-o zi, o să-ți ceri scuze iar. Și din nou, va fi deja târziu. 

Când ai plecat, nici nu ți-ai luat rămas bun. Nici măcar nu te-ai uitat la mine. Ție nu ți-a fost teamă că poate nu mă mai vezi niciodată....

 Dar când te-ai întors, m-ai căutat. De parcă n-ai fi plecat niciodată. De parcă n-ar fi fost de ajuns că mi-a luat atâta timp și chiar când credeam că te-am uitat, ai revenit. Nu prea știam cum să reacționez când te-am revăzut. Eram zăpăcită. Și mă irita într-un fel faptul că tot mă întrebai câte ceva, chiar dacă eu nu-ți răspundeam. 
( M-am săturat tot timpul să mă găsesc tocmai eu să văd ce e mai bun în oameni. Iar în cazul de față, nu cred că e ceva bun în tine. Poate mă atrăgeai pentru că suntem complet diferiți. )

Până la urmă, am cedat. Nu sunt genul de om care să poarte pică. 

Și te-am pus să-mi faci o promisiune. Nici n-ai stat pe gânduri! 

Trecuseră câteva zile și ai redevenit același tu. Mi-ai spus odată că mă cunoști mai bine decât cred. Să fie oare așa? Tu nu de cunoști nici pe tine cu exactitate, dar îndrăznești să-mi spui că știi cine sunt... Tu nu știi ce vorbești. 

Nu știu ce simt pentru tine. Nu prea înțeleg.
 Înainte credeam că îmi place la tine tot ce nu suport, iar apoi, mi-am dat seama că vreau "ceva" de care nici n-am nevoie. Tu n-ai nici măcar o persoană adevărată în viața ta.
Au trecut atâția ani și habar n-am cine ești. Atâtea măști ai. Ai schimbat jucăriile pe oameni. Nu-ți doresc să simți ce-am simțit eu. Ci doar vreau să mă lași să te las în pace. 

Până la urmă..... CINE NAIBA TE CREZI?? Ce sens are asta? Dar știi ce? Când te privesc pe tine, pot să țin capul sus. Pentru că orice am făcut sau orice crezi tu că am făcut, asta nu te face pe tine în măsură să mă poți judeca. Ești primul om de nimic din viața mea. O să fiu mult mai matură după ce trec de tine. Umbli cu intrigi, arăți cu degetul, încerci să-i faci și pe cei din jurul meu să treacă de partea ta, să vadă că tu ești mult mai bun decât mine bla bla. Asta arată câtă stimă de sine ai tu. Atâta timp cât nu ești un om integru și nu poți să accepți că asta este, nu sunt cum ți-ai fi dorit tu să fiu. Nici măcar nu te poți numii bărbat. Nu știi să te comporți ca unul. N-ai bun simț, nu respecți fetele și nu cred că pui cu adevărat preț pe ceva. Dacă ar fi să-ți spun toate astea în față, oooh, ți-aș da satisfacția pe care nu o meriți. Cea mai apropiată formă de relație a ta nu implică consecințe, complicații, sinceritate. Deci, știi ce-ți rămâne? Poți să ghicești. Dacă te duce capu!