Dragoste de soră.

El este Petrișor. Mai are puțin și face 15 ani.

S-a născut pe data de 25 iunie 1997 și este frățiorul meu mai mic.

Este una dintre cele mai importante persoane din viața mea și... dacă l-aș pierde, nici eu n-aș mai fi aceeași pentru că am nevoie de el în fiecare zi lângă mine.

Când eram mici, nu ne înțeleam chiar așa bine. Ca orice alți frați cred. Se supăra pe mine când îi luam mașinuțele sau alte jucării. (Eram ceva mai băiețoasă.) Iar eu mă supăram pe el când îmi rupea capu la păpuși.

Cert e că lui pe la 3,4 anișori, îi plăcea tare mult să facă un lucru: își desfăcea mașinuțele, fiind curios să vadă cum erau făcute. Iar când încerca să le ansambleze la loc, nu prea îi ieșea. După se enerva, lua ciocanu și le strica de tot. Iar el spunea așa drăguț: "Le repar doar."

E un copil așa liniștit și câteodată puțin cam obraznic. E genul de persoană care tace și face. E dulce, bun și sincer. Nu mi-a spus niciodată până acum "te iubesc" dar el nu ar avea nevoie de niște cuvinte ca să-mi arate asta. El nu mă minte ca atâta lume.

Dacă ar fi să-mi pun o dorință, ar fi ca viața să îi ofere bucuria pe care mi-a oferit-o el mie. Să simtă ce e iubirea. Și cel mai bun sfat pe care i l-am dat vreodată cred că e: " Să nu-ți fie niciodată teamă să-ți asumi riscuri, dragule. Orice ar fi, să nu lași pe nimeni să-ți spună că nu poți face ceva anume!"
Oare el știe că e de ajuns să-mi zâmbească ca să-mi facă ziua mai bună?

Sper că știe.... Eu nu o să plec niciodată de lângă el. Nici chiar atunci când toți vor pleca, pentru că trebuie să fiu lângă el, să îi fiu sprijin. O să fiu de partea lui. Indiferent de ce s-ar întâmpla, o să fiu mereu lângă el.  Sper să fie sigur de asta. Pentru că, dacă vrei cu adevărat, nimeni nu îți poate lua cu adevărat pe cineva din suflet...

Era să-l pierd într-un accident. Dar a fost tare și a găsit cumva puterea să meargă mai departe sau s-a resemnat, nu știu. Cert e că pentru mine, a fost ca o lecție de viață ce a făcut el. S-a ridicat din pat în fiecare zi, fără să conteze dacă era supărat sau nu avea chef să meargă la școală. A continuat să viseze, să fie fericit... să fie copil. Sunt multe amintiri pe care timpul nu le poate șterge.
Sunt amintiri care îmi umplu sufletul de fericire, dar și anumite amintiri pe care am fost nevoită să le închid într-un colț de suflet.

Am învățat atâtea lucruri de la el... Iar când mă uit în ochii lui căprui-verzui, îmi dau seama că viața mea nu ar mai fi fost la fel fără el. Și îl iubesc. Mult, mult de tot...
P.S. Fi fericit și fii cine vrei tu să fii, nu ce vor alţii să vadă!