Sunt. Confuză. Și. Pe. Nicăieri. Nu-mi găsesc locul...
Și tot am impresia că nimic nu mai e cum credeam eu. Nici chiar timpul. Orele devin cumva clipe și mi-e frică. Mi-e frică de faptul că timpul va trece așa de repede încât nu o să reușesc să fac tot ce-mi propun.
Mi-e frică de moarte. Dacă mor, câte persoane își vor amintii de mine? Câți vor venii după un an, de ziua mea sau oricând, să-mi aducă o floare la mormânt? Cine? Cine își va amintii de mine și va plânge de dor? Sau câte persoane? Eu o să mai pot trăi doar prin amintirile lor. Atât.
Dar visele, speranțele, iluziile mele? Unde o să dispară? Ce o să se întâmple cu ele? ...
Se pare că ăsta e ciclul vieții. Dar nu-i corect. Ai auzit de fluturii ăia care au doar o zi, 24 de ore să facă totul ? Ei chiar au o viață trăită doar în câteva momente....
Așa suntem noi oamenii, dar deși avem atâta timp, nu ajungem să fim niciodată poate pe deplin fericiți. Nu mai avem timp să iubim, să apreciem lucrurile mici, să fim buni, să fim visători, să vrem să schimbăm ceva în lumea asta mare, și totuși așa de mică... Dar EU AM!
Morala: Poate nu sunt în măsură să dau sfaturi nimănui, dar odată ce citești asta, înseamnă că ai timp.Deci fă ceva cu el! Trăiește-ti viața. Atâta timp cât o mai ai ...
http://www.youtube.com/watch?v=CdDDY5nVA3A
