Gata și cu liceul, se pare.
Fiecare zi petrecută la școală, e o zi în minus, o zi pe care am pierdut-o.
O să-mi fie dor, cred, să fiu fata din ultima bancă de la geam. O să-mi fie dor de toate zilele alea senine sau pline de nori. De-a lungul anilor, deși sunt doar 4, mi-am dat seama cât de mult m-am schimbat. Am crescut, mulțumindu-mă cu anumite idei, lucruri sau oameni și am luat totul exact așa cum era, bun sau rău.... Și de obicei nu se întâmplă până când nu îți este luat acel ceva, ca tu să realizezi cât de tare te-ai înșelat, să realizezi că aveai/n-aveai atâta nevoie cum credeai inițial de acel lucru. N-aș fi zis... Că cele mai bune lucruri în viață nu sunt lucruri și sunt gratis! :*
Că o să-mi fie dor și de zilele banale, plictisitoare. Poate chiar și de unii profesori.
Am avut și predarea cheii... Câte emoții. Iar seara, elevii din clasa a XI-a, ne-au pregătit o surpriză celor care am terminat liceul. Trebuia să mergem seara în parcul tineretului, să aprindem lampioane.A fost așa superb. Râdeam cu câțiva colegi și priveam cât de departe vor zbura lampioanele noastre, punându-ne toți câte o dorință. Dutzy și Iulia erau lângă mine și ne țineam în brațe toți trei, iar el tot zicea că sigur sunt oameni din oraș care se uită în acel moment pe geam și spun că sunt OZN-uri pe cer.... O figură și jumătate, ca de obicei.
O să-mi lipsească liceul, îmi doresc să mă fi străduit mai mult.
Cred că toată lumea se simte așa la un moment dat. Oamenii nu prea se văd cum sunt ei cu adevărat. N-am avut nevoie de liceu ca să mă simt specială, populară, singuratică, împăcată cu mine însumi, nașpa, încrezută etc. Am fost propriul meu martir. Persoanele care se folosesc de liceu pentru a se contrui pe ei însuși, vor afla la un moment dat că lumea reală nu prea ține cont de cine ai fost tu în liceu.
Oriunde o să te duci, oamenii te vor eticheta. Tu trebuie doar să înfrângi acele etichetări. Asta contează. Ești mai mult decât un cuvânt. Însă ce e mai important? Ceea ce devenim sau cum devenim?
De acum totul e mult mai clar: ori stai pe propriile picioare, ori cazi. Când am ieșit ultima dată din clasă, mi-am zis să nu-mi va mai fi teamă să îmi asum riscuri, să-mi fac vocea ascultată, să fac greșeli pe care nu o să le mai pot lua înapoi, să mă împiedic și să cad, pentru că cea mai mare răsplată vine atunci când faci sau depășești lucrurile care te sperie cel mai mult.
Într-o zi, poate voi obține tot ce doresc. Poate că voi avea parte de mai mult decât mi-aș putea imagina vreodată. Cine știe? Voi trăi și voi vedea.
