Ta-dam!

Ador această ținută. Cred că o să-mi fac la comandă rochia asta într-o zi.

Fițe au doar fetele proaste. Fetele deștepte au principii. M-am săturat de fetele astea care se cred așa închipuite. Ele nu-și dau seama că de fapt, simplitatea și maturitatea sunt mai de efect. Unii oamenii sunt ca niște copaci. Le ia o viață întreagă să se maturizeze. 

Hai să nu ne mai ascundem după deget. 

Chiar așa e, " inteligentelor"! + că unele au un mers de parcă-și bat joc de asfalt...

Din nou e târziu și nu pot dormii. Poate pentru că am dormit după-masa? 

Ca ăia mici, da da. :">

http://www.youtube.com/watch?v=ac3HkriqdGQ

E o melodie specială de la Lifehouse. Aveți grijă cui o dedicați. Eu ultima dată când am dedicato, credeam că sunt îndrăgostită, dar de fapt, eram îndrăgostită doar de ideea de a fi iar îndrăgostită. Se mai întâmplă ... să folosești într-o singură propoziție, de trei ori același cuvânt.

Schimbări.

Luni, pe 27 a fost ziua mea. Am împlinit în sfârșit 18 ani! Dacă m-ar fi pus cineva acum câțiva ani cineva să încerc să ghicesc cum va fi viața mea de acum, cât de matură voi fi... Aș fi râs și nu aș fi știut să spun.
Dar nu e la fel ca orice onomastică, cum zic ceilalți. "Zic ca tine, fac ca mine" - unul din motto-urile care mi se potrivesc cel mai bine. Oricum, să împlinesc 18 ani pentru mine a însemnat trezirea la viață. Chiar dacă nu am chefuit în ziua aia, doar am ieșit cu un prieten bun, să zicem, afară și am fost prin oraș, a fost ok. Distracția va fi cât de curând. Mai am de pus niște lucruri la punct. Sunt oarecum fericită, liniștită.

Exact de luni, s-a răcit afară. Toamnă prematură aș putea spune. Vin ploile, o să cadă toate frunzele, pe rând, încep pentru ultima dată, școala. Ultimul an aici. Am multe poze de făcut. Și timpul va trece așa repede, pe nesimțite. Dar nu-mi mai e frică. Nu mă mai afectează nici lucrurile care înainte aveau atâta importanță....
Un sfat bun pe care l-am primit zilele astea a fost că oamenii nu trebuie să ne știe punctele sensibile. Nu știi niciodată când îți e întors spatele și ești lovit unde te doare mai tare.

Dar gata cu confesiunile astea. E timp și altă dată de ele. Trebuie să scriu altceva. O îmtâmplare la care eu nu știam cum să reacționez. Și simțeam doar... Multă furie :)
În seara asta, pe la 9, eram cu mama singură acasă. Și îmi era poftă de un croissant cu ciocolată de la gară. Zis și făcut. Am mers să cumpărăm, pentru că era destul de târziu și singură mi-ar fi fost lene să merg. Dar când ne-am întors, imediat ce am trecut strada dinpre Lidl și coteam spre dreapta și imediat stânga spre Kaufland, mergeam destul de încet și îi povesteam ceva lui mama, mai pe scurt o amețeam, când am auzit o căzătură. Din reflex, m-am întors repede. Aveam croissant-ul în mână, urma să iau prima gură... Când am văzut că era un cal răsturnat pe jos și băiatul care ținea hamurile n-avea nici 12 ani, mai era și beat și țigan (asta nu trebuia să spun, v-ați fi prins oricum). Probabil a tras prea tare și el(calul) și-a pierdut echilibrul. Părea așa speriat și a încercat de mai multe ori să se ridice, dar din a 4 oară a reușit. I-a mai și intrat un fel de bâtă de la trăsură în abdomen. Tot ce îmi amintesc e că, deși erau și alți oameni pe stradă, chiar și bărbați care ar fi putut să-l caftească puțin pe nemernicul ăla, erau așa indiferenți. Iar animalul ăla era încă chinuit de stăpân. Dacă trecea chiar atunci o mașină sau un tir? Eu simțeam că explodez. M-aș fi dus să-l scutur bine de tot, să se învețe minte. Săracul animal. Apoi a tras calul și trăsura la marginea drumului și tot înjura. Aia pusese capac. Nu știu cum m-am abținut să nu mă duc la el, nici cum de am simțit că nu mai era nimeni acolo. Ar fi meritat o lecție, nu-mi păsa de consecințe. Dar mi-am dat seama că orice aș face, va cauza și mai multe probleme. Și că, oricum, calul acela, când va ajunge acasă, își va lua bătaie. Cruntă.

Nu sunt genul de persoană care să fie agresivă, dar animalele trebuie protejate și îngrijite pentru că nu toate dau peste oameni "cum trebe".Mama se enerva și mă gândeam să nu se simtă rău sau ceva, etc și am decis să mergem spre casă. Aveam un gol în stomac. Mi-aș fi dorit să pot face ceva pentru calul ăla, dar cum a spus mama, nu pot salva toate animalele, deși vreau. E clar că n-am mai putut mânca nimic, dar ajunsă în locul meu fericit, m-am luat cu altele până mi-am amintit și mi-am zis că ar trebui să scriu asta aici.
Țiganii ăștia. Oameni de nimic. Dacă îi numești câini, ar fi o insultă. Pentru câine, bineînțeles. Ne fac de râs pe oriunde merg și fie, chiar dacă sunt și oameni mai buni printre ei, ei au în sânge șmecheria, minciuna și trufia aia tâmpită. De parcă ar fi sfinți. După întâmplarea de azi, mă credeam în filme. Îmi doream un pistol să-i împușc pe toți ******. Nici nu e inventat cuvânt atât de înjosit pentru ei. Apoi mi-am zis că cine sunt eu să-i judec? Nu-mi fac bine sentimentele astea de ranchiură. Îți macină sufletul până nu-ți mai pasă de nimic.E trist că trăim într-o asemenea societate. Se putea și mai rău cred...

 ♥ Cei 4 pisici pe care i-am adoptat sunt toți la bunica mea la țară. Posibil să-i păstrez pe toți. O să pun și poze cu ei.
 ♥ Jimmy, cel tigrat, e un micuț tigru și e cel mai înfipt, sănătos și energic dintre toți. E altfel decât ceilalți 3. Când se uită în ochii tăi, vede sclipirea din ei și se urcă pe tine până ajunge aproape de ei să pună lăbuțele și să lingă. Cine știe de ce face așa...? Are un M pe frunte. De aici și nume cu măcar o literă m.
 ♥ Tony e cel mai filfizon, gras. " Mutu linge untu" . Asta denotă că e șmecheraș, chiar dacă e mămos și dacă îl iei în brațe, linge tot. Bluza, degetele în special. Și are o anumită privire de parcă nu înțelege nimic din ce se întâmplă. Când erau mai mici, era singurul care adormea în timp ce primea lapte cu seringa. Pare un ursuleț panda. Căci e negru cu pete albe.
 ♥ Dudu e cel mai receptiv și te poate privii în ochi puțin, dar se cuibărește lângă tine când dormi, de parcă vrea să îți ajungă până la inimă. Când s-a înfoiat prima dată la cătelușul verișoarei mele, m-am speriat. Îl vedeam așa mic, încât nu-mi venea să cred de fapt că se poate apăra și singur.Și el e un mic ursuleț panda.
Iar ♥ Suzy, micuța Suzy, e singura fetiță între ei. Pare că îi vine tot timpul să plângă. E cea mai agilă, afectuoasă. Și dacă vrea să doarmă lângă tine, se pune exact lângă capul tău, de parcă mai vrea un pupic de noapte bună. La ea se observă puțin mai tare că e maidaneză. Și ochii ei sunt în mijloc verzi iar pe margine albaștrii. Superbi de-a dreptul!
M-am obișnuit cu ei. Nu vreau să mai dau niciunul. Pentru că, la oricine ar ajunge, nu știu dacă va avea la fel de multă grijă de ei cum am eu. La bunica mea e mediul ideal pentru ei. Cățărat în copac, raliu prin curte, jucat printre ghivecele cu flori, dorm chiar și în camera bunicii, pe patul ei. Le place mirosul păturii cred.

Dimineața. După un vis și un telefon ********************.

Dacă cineva te privește mai mult de 10 secunde, fără să spună nimic.. Înseamnă că i-ai lăsat o impresie. Bună sau rea, rămâne de văzut.

Deci probabil de aia mă privea necunoscutul acela cam suspect. Aveam niște pantaloni scurți, verzi și un maieu. Nimic indecent.

Ochii ăia negrii și părul brunet. Bronzul și mușchii care se vedeau prin tricoul acela mulat. 

Stătea exact lângă blocul meu. 

Deși nu mi-a zis nimic și nici nu a râs, doar a zâmbit puțin de tot când a văzut că m-am împiedicat din cauza privirii lui insistente, cred că se abținea rău de tot să nu aibă o criză de râs. 

În schimb, am râs eu și mi-am dat ochii peste cap. ( Bine că nu am căzut. Aș fi luat diploma fraierilor. Primul loc. )

Dar mi-am dat seama că mi-au căzut cheile din mână și când am vrut să mă întorc să le iau, el era în spatele meu. Devine un obicei să apară din senin.

El: Ți-ai scăpat cheile, simpatico.

Eu: Mda, observ. Merci. ( Avea un accent ciudat și nu mă simțeam în siguranță în preajma lui). Am dat să plec și m-a prins de mână.

- Pleci așa repede?

- Mă cam grăbesc.(M-am uitat urât la mâna și degetele mari, care îmi strângeau brațul și mi-a dat drumul. Chiar a râs.) 

- Nu-mi spui nici măcar numele tău? Eu sunt ...

Pika pika, pikaciuuuuu. Pika pika , pikaciuuuuu. Sună telefonul și m-am trezit. Habar n-aveam pe unde e și nici nu aveam chef să mă ridic din pat. Mi-am băgat capul sub pernă să nu-l mai aud. . .

Dar cineva era destul de insistent/ă în dimineața asta: 

- Alo?

- Alo, Iulia?

- Da, eu sunt. Cine altcineva?! Ce vrei?

- Upsss. Cineva e supărici. Te-am trezit?

- Unii oameni dorm. E 7 DIMINEAȚA. Ce vrei, pisi?

- Mă gândeam că n-ai dormit iar toată noaptea și vrei să ieșim la o cafea. 

- T-t-t.. Am închis.

De parcă eu beau așa ceva. 

Doamne, ce prieteni duși am. Ca mine. L-am visat pe un tip. Am văzut o poză cu el pe net, în trecere. Îs dusă. Dar nu suficient de dusă. Dacă îmi spunea numele lui în vis și ar fi fost cel adevărat? Cred că aș fi început să... mă prefac că nu s-a întâmplat nimic. Și dupaia aș fi început să .. Să țip? Nu nu, dupaia îmi auzeam de la mami. 

Cred că mi-aș fi zis doar că e un fel de deja-vu. Și că odată cu el, mi-am amintit numele tipului. Mare brânză...

Confesiuni.

Când îți spun că te iubesc, tu înțelegi, dar nu simți. Tu nu cunoști acest sentiment. Ți-am dovedit-o de atâtea ori, în repetate rânduri fără să renunț, fără să mă dau bătută. Dar tu nu ai apreciat. Iar acum e rândul tău să lupți pentru mine. Deși nu cred că-ți pasă prea mult. Nu mă mai doare. M-am obișnuit cu gândul sau poate sunt conștientă că orice aș face, orice aș spune, sau dacă greșesc cu ceva, tu... 

Tu ești în stare să crezi orice despre mine. 

Nu mi-ai da nici o șansă să explic, să mă apăr înainte să mă judeci.

E târziu, știu. Am luat o decizie definitivă. Chiar dacă sângele tău îmi curge prin vene. Știu că sângele apă nu se face, dar nu poate unii două persoane. Și nici nu pot înțelege de ce îți găsești fericirea oriunde altundeva, dar nu lângă mine.

Nu știu de ce am evitat atât să spun cu voce tare ceva ce simțeam demult, dar mi-era frică să recunosc. M-ai pierdut de mult. Nu-mi amintesc ultima dată când m-ai sunat doar ca să-mi auzi vocea sau să mă întrebi dacă sunt bine. N-am nevoie să fi perfect, n-am nevoie de dragostea ta care mai mult mă seacă de puteri, în loc să-mi dea chef de viață. A trebuit să trec intens prin toate încercările, ca să devin mai puternică, mai încrezătoare în mine, în cele două mâini ale mele și poate că sunt puțin mai egoistă, dar nu mă poți judeca că nu mai fac pe nimeni o prioritate în viața mea, atâta timp cât eu rămân pentru ei doar o opțiune.

Am pus atâta suflet în toate amintirile cu tine, încât acum e o senzație anume care nu-mi dă pace. Adică credeam că sunt incompletă, dar pot trăii și fără tine. 

Mereu vei fi o parte din sufletul meu, deși nu te mai vreau.

Alegerile pe care le faci în viață țin de caracter. Și atâta timp cât o să am principii și moralitate, să nu mă arăți cu degetul. Pentru că habar n-ai cine sunt, prin câte am trecut. Am greșit de multe ori, dar cea mai bună scuză a mea e că trăiesc pentru prima dată. Nu tot timpul am știut exact ce e bine și ce nu. 

N-am nevoie de compasiunea sau mila ta. Dacă chiar vrei să mă cunoști, să nu te aștepți să-ți spun vreodată cuvintele pe care vrei să le auzi. Nu mai vreau să fiu falsă doar ca să fie alții fericiți. Roata se poate întoarce și nu se știe dacă nu vei avea cumva nevoie de mine... Iar eu s-ar putea să nu fiu acolo să te ajut.

Dacă sunt serioasă nu înseamnă neapărat că sunt tristă. 

Doar când bat degetele pe loc sunt supărată.

N-am nevoie de oameni ipocriţi care pleacă de lângă mine chiar atunci când am cea mai mare nevoie de ei.

Am nevoie de oamenii care apar ca nişte îngeri păzitori și mă ajută să-mi pot continua drumul, mă ajută să găsesc drumul spre casă.

Am nevoie să scap de stările astea aiurea, care nu mă lasă să dorm. Nu sunt depresivă. Doar că trec așa ușor de la o stare de alta. Azi de exemplu, mă simt urâtă, deși sunt frumoasă în felul meu. Doar pentru că cineva anume nu mă vede așa cum îl văd eu.

Am nevoie doar să mă țină cineva acum, chiar acum în brațe și să știu că nu sunt singură.

Am nevoie de lucruri simple care să însemne totul.

Am nevoie să știu că banii și oamenii ăștia ipocriți nu mă vor face să uit de unde am plecat, cine sunt.

Toți avem un centru al nostru. Nu mă refer neapărat la suflet sau inimă. E vorba de un anumit loc, care ar trebui să fie doar al nostru. Să rămână intact, fără să fie atins de relaţii, sex etc. Pentru că odată ce-l  împărţim cu altcineva sau cineva îl invadează , apare senzaţia de dezorientare. Practic, nu mai sţii cine eşti şi nu mai eşti sigur de ceea ce vrei. Ai grijă de tine și nu te compromite. Tu ești tot ce ai, oricine ai fi. :)

Nu contează cine ești, ci ce fel de om ești. Spune mereu lumii ce gândești, ce crezi, nu-i mai lăsa pe alții să creadă ce vor, ca apoi să-și dea seama că s-au păcălit singuri. Mai bine să fi criticat pentru ceea ce ești, decât iubit pentru ce n-ai să poți fi niciodată. Ai curajul să fi diferit. Mereu vor fi persoane care vor fi rău intenționate, dar vei avea de învățat de la ele. Doar așa îți poți da seama de valoarea ta. Și amintește-ți, oricât de trist ai fi, după ce vei dormii și te vei trezii dimineața, vei fi mai bine. 
Întotdeauna e mai bine dimineața.

LUPTĂ PENTRU VISELE TALE PÂNĂ LA CAPĂT. ȘI DACĂ NU PENTRU VISE, FĂ-O PENTRU TINE, AUTODEPĂȘEȘTE-TE!

Notițe. :">

Aerul pe care-l respir e nou. Simt din nou cum se joacă vântul în părul meu. Deși a plouat și e puțin răcoare, nu-mi pasă. Mi-a luat ceva timp până să pot lua o foaie și un pix în mână. E altfel decât atunci când scriu pe laptop. Foaia te așteaptă, te lasă să te gândești, să te răzgândești, să scrii și să ștergi apoi, să faci diverse desene pe lângă text, sau de ce nu, să scrii un nume și lângă să desenezi o inimioară. Pe o foaie poți să o mototolești și să o arunci la gunoi. Ciudat sau nu,e altfel. Cel puțin pentru mine.

Acum când merg pe stradă, observ din nou chipul oamenilor. Unii ar trece aproape perfecți, aproape fericiți, aproape pierduți de fapt. Toți căutăm fericirea, dar uităm că există și în cele mai mici lucruri.

Trebuie să mai spun cuiva de ziua 16 Iulie. Ce zi. Am intrat pe facebook și am văzut că o fată pe care o chema tot Iulia, distribuia poze cu pisici mici, pe care îi gasise la gunoi într-o cutie, aproape fără suflare. Erau așa mici... Îi era teamă că nu o să supraviețuiască, dar până la urmă, și-au revenit încet, încet.
Am vorbit puțin cu ea și i-am spus că aș vrea un pisoi. Și am luat-o pe mama și am mers la fata respectivă să vedem pisoii. Pe mine m-a cucerit repede unul tigrat ( Jimmy ) și mama și-a dat seama că sunt mici și unul singur ar mieuna intruna. Și m-a lăsat să mai iau unul ( Tony ). Aveau maxim 2 săptămâni. I-am hrănit cu seringa și biberon special ptr pisici. Cu lapte praf. Apoi a mai trecut o săptămână și am aflat că Iulia trebuia să plece în Austria și nu avea la cine să lase pisoii. Și oricum eram sigură că le găsesc stăpân, așa cum am fost sigură că vor supraviețuii toți și i-am luat și pe ceilalți doi de la ea la mine. Suzy și Dudu. Nume puse de mine. :">

Au tot crescut, văzând cu ochii. Dimineața mă trezesc urcându-se pe mine. ( Se cațără pe pat. ) Și mă ling. M-am atașat de ei. Mi-a zis un prieten că am un suflet pur, sensibil și special. Deși uneori sunt imposibilă. Pentru că oamenii sunt așa răi. Majoritatea cred doar ce vor, te rănesc fără să le pese. ..
Oarecum, mulțumesc tuturor care nu au nevoie să le dovedesc nimic și știu cum sunt eu fapt.
Ce vroiam să spun e că... Așa cum ia, Dumnezeu are grijă să primești inapoi ceva mult mai bun. E trist asta, pentru că dacă ar fi după mine, nu aș mai vrea să pierd pe nimeni drag. Dar nu eu decid asta.
Recent m-am și mutat. Nu mi-e dor de apartamentul în care am stat 3 ani din viața mea. Înainte să închid pentru ultima dată ușa la apartament, am privit din nou toate camerele... Atâtea amintiri, clipe fericite. Toată viața e alcătuită din clipe. Dar creierul nostru, este precum o sită, odată cu trecerea timpului, uităm detalii, întămplări.

Doamne, îți mulțumesc pentru tot ce am, pentru greșelile pe care m-ai lăsat să le fac ca să-mi dau seama că nu am avut decât de învățat din ele. Îți mulțumesc că nu uiți să mă trezești dimineașa, îți mulțumesc că m-ai ajutat să fiu omul care sunt azi. Îți mulțumesc pentru clipele în care ai fost singurul care a fost aproape de mine, fără să îți cer ajutorul. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să plâng, ca să pot aprecia mai ușor apoi un zâmbet.
Și pentru cei ce nu cred în Tine.. E problema lor. Nu judec pe nimeni. Doar că eu am nevoie să cred.
Am nevoie să cred în dreptate, iubire, viață... Și toate astea ești Tu.
Am nevoie să cred că există "ceva" atât de pur.