Trebuie să învăț să renunț, știu. Să nu mă mai gândesc la tine. Ai fost doar o lecție pe care a trebuit să o învăț. Oamenii vin și pleacă.
Orice început are un sfârșit.

Așa e mai bine.

" Inima mea .. Niciodată nu o să o pot face să tacă. Și chiar dacă m-aș preface că nu ascult ce spune, ea va sta mereu în pieptul meu și va repeta mereu tot ce crede despre x si y, lume si viață. Câteodată vorbește tare, alteori încet. Cred că evită doar ca unele vorbe să fie auzite. De teamă cumva să nu sufăr în caz că nu mi-am urmat inima?"

Câteodată, când mă privești, nu am nevoie de cuvinte. De zâmbete. De nimic. În momentul ăla, nimic nu mai pare așa sec. Dar nici deosebit de special. Doar ... mă privești. Pe mine. Asta mă face să mă simt oarecum specială. Deși nu mai simt nimic pentru tine. Am doar unele momente în care îmi doresc să am ceva și-mi dau seama că nu le (mai) pot avea pe toate.

Ochii dezvăluie doar puterea sufletului. Și faptul că uneori te pot privii fără să mai simt nicio emoție (nici n-aș vrea altceva!) mă face să mă simt mai puternică. Pentru că mai dezamăgit. Iar dacă ti-aș da a doua șansă, nu aș face decât să îți permit să mă rănești din nou...

(reformulat dupa cartea lui Paulo Coelho - Alchimistul )