Mi-aș aprinde o țigară. Se pare că m-apuc iar de fumat... Nu mă mai pot abține.
Mă gândesc la tine. Oare ești bine? Cred că da. Oare ți-e dor de mine? Nu prea cred. Cum se face că ajung să acord prietenie și iubire tocmai acolo unde nu trebuia să ofer nimic, să ofer doar indiferență?
Mă gândesc la mine. Cum eram înainte, cum era viața mea. Și cum e acum. Eram așa copilă, dificilă. Niciodată n-am avut un prieten care să fie bun, pentru totdeauna. Poate din cauză că eu îndepărtez mai tot timpul oamenii de lânga mine. Până acum ceva timp. Credeam că o să am un prieten cu adevărat bun, dar n-a fost sa fie. Și nu știu de ce am greșit sau de ce a trebuit să fie așa. Chiar nu știu. De fapt, acum, nici eu nu știu cum sunt. Iubirea e fragilă. Și nu știm întotdeauna cum să avem grijă de ea. Doar trecem prin ea, sperând la ce e mai bine, sperând că acel lucru fragil va supraviețui oricărui obstacol. Dar oare e de ajuns?
Mă întreb de ce nu mă suni. Bine, te-aș suna eu.... Dar ai zice că te stresez sau ai fi sec. Sau ai fi cu ea. Cine știe cât va dura perioada asta de fericire de acum? Tot ce știu e că nu vreau să începi să mă cauți iar după aceea, să vrei să vorbim, să îți dau sfaturi, sau orice. Nu vreau!
Pentru că tu.. Tu m-ai ascultat sincer, fiind atent la exact tot ce-ți spun.? Uneori chiar, mi-arunca-i un sfat la întamplare POATE. Și știi, nu e corect. Nu meritam asta. Nu cred că știi ce înseamnă cuvântul "prietenie".
Iar acum, ascultând Lifehouse, Veritasaga etc. Am un chef să-mi fac bagajul și să plec undeva departe. Oriunde. Pentru un timp. Departe de toți și toate. E tot ce am nevoie. Puțin timp singură. Să mă gândesc la mine, la ce voi face cu viața mea, căci încă nu m-am decis. Nu mă pot decide. Și nici nu pot trăii visele mamei mele. Trebuie să-mi găsesc acel ''ceva'' care-mi lipseste și să încerc să îi dau un sens. Doar acel '' ceva'' mă poate diferenția de ceilalți din jur. Orice ar fi.
Sper doar că nu mă voi închide iar în mine. N-ar avea nici un sens. Simt totul așa profund.
Cred că cel mai frumos vis e să poți visa. Nu-i așa?
Tot ce știu e că îmi e dor de tine al dracului de mult!
# După două zile.
Eram în parc. Stăteam pe bancă cu un băiat. Vorbeam. Afară se întunecase cam mult, dar oamenii nu mergeau acasă. Încă era plăcut afară. Într-o clipă, am întors privirea. Și te-am văzut. Dar tu nu mai văzut. Te grăbeai, păreai nervos. Ceva se întâmplase cu tine. Și am oftat și te-am sunat. Mă gândeam că ai pățit ceva.
Am pornit spre casă, despărțindu-mă de băiatul cu care eram.
Ajunsă în casă, te-am sunat iar. Urma să ne întâlnim, dar s-a produs o încurcătură cu telefoanele de care nu vreau să-mi amintesc acum și n-am mai ieșit. Ne-am certat pe mess. Motiv tâmpit, dar nu poate fi totul numai lapte și miere. Oarecum. A doua zi, a fost aiurea. N-am fost eu prima care a vorbit cu tine, deși vroiam. Era absurd, să nu mai vorbim deloc din cauza unei discuții în contradictoriu. Te-am făcut mincinos, știu. Mi-ai dat motive.
Dar într-un fel, am lăsat orgoliul deoparte, te-am sunat iar și am vorbit. Mi-am recuperat prietenul. Nu vreau să renunț și la tine. Și nici n-am nevoie de o grămadă de prieteni. Mi-ajung și acei puțini pe care îi am.
Totul e bine când se termină cu bine! ♥
(Ai grijă pe cine numești "prieten" ) .
