Mai am puțin și fac 18 ani!
Nici nu-mi vine să cred. Oricum, se vor schimba multe, deși majoritatea prietenilor mei spun că nu e asa.
Deja am o poftă, un gând... Nu mai vreau să depind de părinții mei. Vreau să-mi iau lumea în cap, să cunosc, să văd locuri noi, să mă autodepășesc ca persoană, ca om, să fac o grămadă de lucruri anticipate sau nu. Viața e prea scurtă ca să îmi mai fac probleme pentru regrete.
Mă gândesc că.. Ar fi ceva să mă angajez vara asta. Să-mi cumpăr o chitară din banii mei. Așa stiu că voi avea grijă de ea, că va fi a mea și îmi voi îndeplinii un vis, sau voi încerca măcar, să învăț să cânt la chitară.
Muzica e ... puțin spus fascinantă. Cât de ușor poate ajunge în sufletul fiecărui om! Fără cuvinte, fără imagini. E peste tot în jurul meu, trebuie doar să o ascult și să închid ochii. E mai profund așa. Așa cum noi oamenii avem nevoie de cuvinte să ne exprimăm, așa are nevoie inima de muzică.
Eu una când ascult muzică, uneori când mă relaxez ușor o simt până in buricele degetelor de la mâini. Și în tot corpul meu. E o conecțiune mai aparte cred.
Muzica unește oamenii. Poate mai mult ca sentimentele. Și n-ar fi trebuit să renunț niciodată la ea. Orice ar fi. Orice s-ar fi întâmplat. Pentru că rămâne unicul meu refugiu, singurul lucru care mă ajută să uit de toate.
Pentru mine, muzica este cel mai pur lucru, pe care sper să nu mi-l ia nimeni. E o lume în sine!
