Ascultam muzică și la un moment dat:
Mama: Ți-a doborât Didi teneșii de pe balcon. Îmbracă-te și coboară după ei.
Eu: Bine mami. (chicoteam)
M-am schimbat (eram în pijamale ) și am plecat.
Ajunsă jos, în spatele blocului:
Fratimio: O arunc și pe Didi?
Eu: Atâta-ți trebuie!
Fratimio: Haha.
Numai văd că după o bucată mare de carton, apare Didi. Mi-auzise vocea. Și a mieunat. Am luat-o repede în brațe și m-am uitat să nu se fi lovit la cap sau la vreo lăbuță. Și i-am zis lu fratimio că a căzut și Didi, în încercarea ei de a-mi doborî papucii. Sărăcuța de ea și-a băgat ghearele în tricoul meu.
Fratimio: Vezi că e un câine mare și negru mai încolo. Vrei să cobor?
Eu: Nu, stai liniștit. Văd eu cum o ascund să nu o vadă. Dar și de se apropie, numa pisici îi dau eu lui dupaia.
El: Hahahahaha!
Așa că, am luat teneșii, pe Didi, o țineam în brațe cu cealaltă mână și am ocolit frumos câinele ăla.
Când am ajuns în casă, fratimio a luat-o în brațe și s-a uitat și el la ea.
O iubește. Deci n-ar fi putut să o arunce el, cum susține un prieten, Alecs. Pentru că, de multe ori, dimineața după ce se trezește, vine și o caută pe Didi la mine în cameră ca să o mângâie și să îi de-a pupă.
Drăguț nu?
