Monday, February 20, 2012

Totul. Și în același timp, nimic.

  
    Cu fiecare clipă, ceva se schimbă, nimic nu rămâne în loc, nici măcar noi. Chiar dacă plecăm mereu de undeva și ne întoarcem înapoi. Tot e ceva care nu mai e la fel. Acum gândesc ceva iar peste o secundă, gândesc altceva. Schimbarea nu te întreabă dacă vrei sau nu. Dar până la urmă, așa e viața, trecătoare și schimbătoare.
    Câteodată mă trezesc așa buimăcită din visare ... Oare am visat sau a fost chiar pe bune? Și dacă nu încerc să îmi revin repede sau să uit luându-mă cu altele, rămân toată ziua obsedată de visul acela tâmpit!
    ......
    Acum. Mai târziu. Mâine. Poimâine. Sau hai să mai lăsăm timpul să treacă puțin... Cât timp mai vrei să treacă pe lângă tine? Cât? Chiar nu contează câți ani ai, ci viața din anii tăi. Cât o să mai cauți altceva, atâta timp cât tot ceea ce vrei tu poate fi exact în fața ta?
    Nu câștigi nimic dacă lași timpul să treacă. Doar pierzi.
    Ajungi să te zbați iar si iar... Pentru ce? Pentru nimic.
    Oricâte sacrificii faci.
    Oricât de mult încerci să înveți din greșelile tale... O să le repeți iar. Și iar. Și iar. Pentru că nu încerci să repari greșelile făcute. Apoi minți, te prefaci, îi înșeli pe alții.Pe toate astea le faci zilnic și mai ai curajul să spui că ești aproape perfect. Și că nu ai de ce să te schimbi!! Că nu ai de ce să încerci să fi altfel. Să încerci să vezi lumea prin alți ochi. Prin ochii unui copil. Prin ochii copilului din tine. E undeva acolo, chiar dacă nu-i mai simți prezența tot timpul. El e singurul care rămâne cu tine. Râde de tine când ești prea serios, aplică o regulă mai simplă ... Trăiește sigur mult mai intens decât tine :).
    Așa cum știi că după fiecare fiecare ploaie, apare soarele ... Știi și că e posibil să cazi într-o zi.. Și s-ar putea să nu fie nimeni acolo, lângă tine, să te ajute să te ridici. Dar oricât ar fi de dificilă ziua de măine, amintește-ți că visele ... Ei bine, astea rămân ale tale. Nu ți le poate lua nimeni.
    O să existe mereu un conflict între ceea ce ști și ceea ce simți.

No comments:

Post a Comment